Pate de hrișcă ridicat la rang de cavaler al ordinului ”Bucătăria în călduri”

de klausenburger_adica Lacrima in Aperitive / Garnituri, 15 Aug 2015 | 5730 vizualizari

 

Am văzut rețeta asta pe Facebook. Mărturisesc. Și m-a făcut să mă gândesc că pe canicula asta doar de bucătărit nu-mi arde. Ceva rapid, fără foc și numai bun de luat pe drum se cerea, deci de ce nu: pate de hrișcă. Cum n-am regăsit link-ul unde citisem inițial rețeta - mereu mă pierd între link-uri și mă încâlcesc între cabluri - am reinventat-o după cum m-a tăiat nu doar capul cât mai ales...gustul. Musai trebuia să înnobilez sărăcăcioasa hrișcă într-ale gustului, căci, mi-am zis, nu se face pe asemenea zile să ai pe cerul gurii gusturi terne. Încropii rapid un titlu nobiliar și făcui minunea.

La festivitatea înnobilării au participat: ceapaceausturoaie, usturoiulălfandosit, niște roșii stafidite care s-au hidratat la uleiuri fâstâcite dar tot nu le-au trecut ridurile, susan încununat cu tahîn, in alunecos în ulei și boabe, niște piper și nu putea lipsi cavalerulchili! Pe ăsta l-am cărat după mine tocmai din Cracovia că acolo, păcatele mele, mă pomenii necondimentată suficient. De un an de zile se ține de capul meu, dar ași! - n-ai cum să-l dai gata, căci cu un vârf de linguriță de-l atingi, două zile îl pomenești, într-atât de fierbințit îți trece prin vintre. (http://klausburger.blogspot.ro/2015/08/pate-de-hrisca-ridicata-la-rang-de.html)

 

INGREDIENTE

  • 250 de g de hrișcă, preferabil feciorelnică și nedeprinsă cu stricăciunile agriculturii moderne
  • 2-3 linguri de semințe de susan nebronzat
  • 2 linguri de semințe de in
  • 1 lingură de tahîn
  • 4-5 linguri de ulei de in
  • 1 lingură drojdie fulguită, adicătălea fulgi de drojdie vegană
  • 1 jumătate de ardei roșu
  • 1 vârf de linguriță de pastă de chili
  • zeama de la 1/2 lime sau lămâie
  • sare și piper după gustul gospodinei
  • mărar și pătrunjel așijderea, după gustul celei de se obosește să gătească
  • Înnobilarea se face cu:
  • 1 ceapă medie tocată fin de tot
  • 3-4 căței de usturoi
  • zeama de la 1/2 lămîie ori lime
  • sare și piper după cum dictează cerul gurii matale
  • boia pentru puțină culoare
Portii: 8
Timp de preparare: sub 15 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pate de hrișcă ridicat la rang de cavaler al ordinului ”Bucătăria în călduri”:

1. Spală bine hrișca cu apă rece, acoper-o cu 3-400 ml de apă rece și las-o peste noapte să se umfle în pene, ori minim 8 ore dacă pe la tine Greuceanu a furat luna;

2. pune hrișca în blender și adaugă toate celelalte ingrediente; pentru rezultate optime, pornește blenderul și ține-l furios la maxim vreo 2 minute, nu mai mult;

3. adaugă ulei sau câteva picături de apă dacă vezi că se îngroașă prea mult. 

4. ceapa tocată fin și usturoiul mărunțit se amestecă cu zeama de lămîie, sarea și piperul și se lasă la marinat preț de 15 minute, apoi se presară peste pate înainte de a fi consumat.

TIPS-URI

1

Lasă la rece pateul obținut măcar preț de 1 oră.

2

Are nevoie de odihnă înainte să-l expui lumii încavalerit și țanțoș.

3

Îl poți servi pe felii de roșii, ardei, pe pâine sau chiar pe felii de măr.

4

Eu am încercat mărul. E bestial pentru că pateul are gust de ... nucă!

Daca ti-a placut reteta noastra "Pate de hrișcă ridicat la rang de cavaler al ordinului ”Bucătăria în călduri”" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Limonada a la Cleme - reteta racoritoare si plina de vitamine

pe 02.05 la 20:10

Carrot cake reteta de tort de morcovi cu crema de branza

pe 02.05 la 14:02

Plăcinte cu carne - aperitiv gustos cu carnea rămasă

pe 02.05 la 11:25

Tiramisu la pahar cu cozonac - Rețeta unui desert ușor și delicios

pe 02.05 la 10:57

TOP
utilizatori

laura_n

3385 puncte

Rocsi

2610 puncte

Constelatialeu

2522 puncte

Catalina L

1978 puncte

oanapl

1227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Pasta de pate